O victorie importantă !

 Dupa meciul cu iz mai mult de antrenament din prima etapa, iata ca runda a doua a adus pentru juventini un adversar pe masura - 1 Mai (fosta Adexim Modelcom), echipa cu vechi state de serviciu prin campionatele de minifotbal, cu experienta de joc ca atare si cu rezultate care te puneau pe ganduri. Sa amintim aici doar faptul ca, nu cu mult timp in urma, Adeximul spulbera Juventusul intr-un campionat la Bucuresti cu neverosimilul scor de 13-1. Insa timpul a trecut si acum lucrurile stateau radical diferit. Juve a crescut intr-un an cat alte echipe in sapte, la fel ca Fat-Frumos in basme, in timp ce Adeximul nu mai era echipa de altadata. Nenumaratele partide amicale disputate intre cele doua echipe sugerau, conform ultimelor prestatii si scoruri, ca buftenii ar avea prima sansa la victorie. Ambitiile si orgoliile erau mari, pentru ca Juve avea acum in lot trei fosti jucatori ai adversarei (Dumitru Nicolae, Caloian Viorel si Pitu Adrian). Si toata lumea stie cum sta treaba in astfel de cazuri. Pe de o parte, bucurestenii doreau sa demonstreze ca se pot descurca si fara cei trei si ca n-au pierdut mare lucru. Pe de alta parte, noii nostri veniti vroiau sa dovedeasca contrariul. Ca sa nu mai lungim vorba, se anunta un meci tare, deschis oricarui rezultat. Buftenii incep in forta, joaca agresiv si fac un presing agasant. Rezultatele apar imediat. Este 1-0 dupa doar cateva minute. Ca o ironie a sortii, inscrie Pitu Adrian (Jambon). Jucam la fel si trecem pe langa 2-0. Bucurestenii parca n-au reactie, sau si daca o au este una total anemica. Cel putin pe faza de atac, fiindca in aparare stau destul de bine. Nu risca mare lucru, dar si noi facem la fel. Pana la urma noi avem 1-0. Jocul treneaza pe la mijlocul terenului, echipele se anihileaza reciproc. Fiecare parca asteapta greseala adversarului. Seamana cu un joc de sah. Dar la sah castiga cei mai inteligenti. Asa ca se face 2-0 pentru noi, desi nu stiu sa avem vreun Kasparov sau Bobby Fischer prin echipa. Se apropie pauza si ratam cu usurinta de vreo doua ori lovitura decisiva de 3-0. Dar e bine si asa, pana la urma. La pauza n-avem ce sa ne reprosam, astfel ca hotaram s-o tinem tot asa. Apar si unele dueluri mai barbatesti, apar si clinciuri din care sar scantei, totul insa in limita regulamentului si a sportivitatii. Si daca tot ne propusesem sa jucam la fel ca si in primul act, chiar ne tinem de cuvant. Tocam marunt si stoarcem si ultima picatura de energie a adversarului, nu cedam teren nici la 3-0 si terminam en-fanfare meciul, fara gol primit si cu o victorie meritata. A fost 4-0 la final, un scor ceva mai rar la minifotbal, in special prin prisma ineficacitatii bucurestenilor, de la care a lipsit ce-i drept atacantul si omul lor numarul 1, Dragos. Sau ne-am aparat noi foarte bine? Vom vedea in etapele urmatoare cum stau lucrurile cu adevarat. Oricum, o victorie fara dubii si datatoare de sperante pentru juventini in perspectiva duelurilor de foc ce vor urma.

Un nou început !




 
 A doua editie a Campionatului de Minifotbal Buftea a pornit la drum pe 29 septembrie, in ultima sambata a lunii. Etapa de debut a programat un meci mai usor pentru detinatoarea titlului, Juventus Buftea, in compania codașei clasamentului din ediția precedenta, FC Jiului. Despre partida in sine n-ar fi foarte multe de spus, insa vom incerca sa punctam cateva aspecte care au parut a fi ceva mai interesante. In primul rand vom aminti ca ambele echipe s-au prezentat la meci cu unele noutătâți în lot. La Juventus, pe langa nucleul de ''veterani'' deja binecunoscut, să salutam apariția a patru jucatori noi - portarii Nicolae Dumitru si Nedelea Cornel, fundașul Caloian Viorel si atacantul Pițu Adrian. De partea cealalta si FC Jiului a prezentat noutăți in lot si echipa a aratat mult mai bine decat in campionatul trecut. Cu toate acestea bucureștenii n-au putut ține pasul cu juventinii, însa au pierdut de data aceasta la o diferență de scor onorabila, 3-7. Campioana n-a jucat strălucit, dar a dominat clar meciul și a apăsat pedala de accelerație de cate ori a fost nevoie. Noul venit Pițtu Adrian (Jambon) a scuturat de trei ori plasa porții adverse, facandu-și astfel un debut promițător in cadrul echipei. Grigore Marian (Mary) l-a imitat si a marcat si el tot trei ''boabe''. Mihai Ion (Pralea) a completat lista marcatorilor. Per ansamblu, o partida ''cuminte'' in care nu s-a pus niciodata problema invingatoarei, insă diferența de scor a fost mult mai stransa decat aratau inainte de meci calculele hartiei.

 

Buzau - turneul zonal 2012

Campionatul National de Minifotbal - Amatori este o competitie ajunsa la editia a sasea in 2012 si care aduna in fiecare an tot mai multi participanti. Spre exemplu, anul acesta s-au organizat campionate locale in 36 de judete si s-au inscris peste 30.000 de jucatori, lucru ce confirma inca o data amploarea pe care a luat-o la noi in tara acest fenomen, minifotbalul. Sa nu uitam totusi si faptul ca echipa nationala a Romaniei a castigat doua titluri europene, in 2010 la Bratislava si in 2011 la Tulcea, fapt care arata ca la noi se joaca minifotbal la un nivel destul de inalt. Pentru 2012 Federatia Romana de Minifotbal a hotarat ca la faza finala a campionatului sa participe un numar de 20 de echipe care sa lupte pentru trofeul national. Datorita palmaresurilor foarte bune, sase echipe au fost calificate direct in ultima faza a competitiei (campioanele de la Iasi, Zalau, Timisoara, Bacau, Ploiesti si Deva), lor adaugandu-li-se campioana nationala din 2011, Consiliul Judetean Buzau. Pentru cele 13 locuri ramase vacante au concurat 39 de echipe, castigatoare a tot atatea campionate organizate la nivel local in intreaga tara. Acestea au fost impartite in 13 grupe de cate 3 echipe, acoperind 4 regiuni nationale. Castigatoarele acestor grupe urmau sa se califice la turneul final. Dupa ce a reusit sa termine pe primul loc in campionatul de minifotbal desfasurat la Buftea, Juventus a avut privilegiul de a participa si ea la aceste meciuri de baraj. Conform tragerii la sorti, buftenii au fost repartizati in grupa A din cadrul regiunii Sud-Est, alaturi de Bronx Galati si Inter Tulcea, campioanele judetelor respective.
Partidele urmau sa se dispute intr-o singura zi, la Buzau, pe 24 iunie, in sistem fiecare cu fiecare. Si daca pana acum ne-am facut o imagine de ansamblu asupra competitiei, sa trecem la a vedea ce s-a intamplat in ziua meciurilor. Reunirea echipei s-a stabilit pentru ora 8,15 in fata complexului ''Pharaon''. Ca de obicei, unii mai intarzie. Mary ajunge ultimul, zicand ca nu i-a sunat telefonul. L-am crezut, caci este arhicunoscut faptul ca un telefon destept si cu bun-simt nu-si trezeste niciodata proprietarul duminica, mai ales la 7 dimineata. Plecam cu un microbuz tip maxi-taxi in care toate locurile sunt ocupate. Suntem 16 persoane plus soferul. Din nu stiu ce motive lipseste Lungu, portarul, exact cand poate era mai mare nevoie si de prestatia lui. In rest sunt toti prezenti la datorie - Nitu Marian (Caisa) si Stoica Gabriel (Gabi) - portari, Tascov Lucian (Luci), Popa Stefan (Fane), Pascu Mihai (Mihaita) si Ungureanu Gheorghe (Gigi) - fundasi, Ion Mihai (Pralea), Necula Alexandru (Alex), Grigore Marian (Mary), Apostol Florin si Vasile Ovidiu - mijlocasi, Ursu Aurelian (Bas) si Stroe Valentin (Vali Viteza) - atacanti.
 Mai merg cu noi si prietenele lui Florin (Madalina) si Fane (Flavia), pe post de sustinatoare. Sa nu uitam a-l aminti la capitolul pasageri si sustinatori si pe Gusti, care a avut amabilitatea de a ne insoti in aceasta deplasare, precum si rabdarea de a-si pierde o duminica cu noi. Dupa un drum de aproximativ doua ore, timp in care au fost si cateva reprize de ploaie torentiala, iata-ne ajunsi la Buzau. Veselia generata de glumele si bancurile spuse indeosebi dinspre partea din spate a microbuzului de catre Fane sau Vali Viteza se termina brusc. Treceam la treburi serioase acum. Am cautat terenul de joc si l-am gasit undeva in vecinatatea stadionului Gloria din Buzau, insa pe toti ne astepta o surpriza neplacuta. Era un teren mic, cu dimensiuni reduse, mai degraba bun pentru echipe de 4+1. Tusele se aflau la nici jumatate de metru de gard si executarea corecta a unui aut devenea o problema. De fapt, pe parcursul meciurilor fiecare a batut aut cum a vrut si cum a putut. Deasupra, cam la 6 metri inaltime era pusa o plasa pentru ca mingea sa ramana mereu in incinta terenului, insa atingerea acestei plase insemna in mod automat aut pentru adversari. S-a fragmentat astfel foarte mult jocul, iar o pasa pe sus, o degajare cu mana a portarilor sau o respingere cu capul au devenit actiuni dificil de realizat. Singurele plusuri au fost vestiarele si suprafata de joc. Insa nu cred ca un turneu de o asemenea importanta merita sa se joace in aceasta locatie, pe un teren facut parca pentru copiii de la gradinita. Ca o comparatie, ''balonul'' de la Buftea ofera conditii de joc net superioare fata de ceea ce-am gasit aici si poate ca in viitor n-ar fi rau sa se incerce si la noi organizarea de astfel de turnee. Una peste alta, este evident faptul ca pe unii i-a avantajat un teren mai mic, pe altii nu, dar nimeni nu mai putea da inapoi acum. Revenind la meciuri, pana la ora 12 cand aveam prima confruntare cu Bronx Galati am urmarit alte doua partide jucate inaintea noastra.
De pe margine nivelul de joc nu parea a fi cine stie ce, insa asa se vede mai mereu din tribuna. Pe teren e altceva si cei care joaca stiu asta. Am asistat si la o surpriza - ABC Bucuresti, avandu-i printre titulari pe fostii fotbalisti de Divizia A Petre Marin, Lita sau Mozacu, a pierdut primul meci la penalty-uri, dupa ce a fost 1-1 la sfarsitul timpului regulamentar de joc. Pentru noi, pentru moralul nostru, acest rezultat a fost un lucru pozitiv, fiindca toti ne-am zis atunci ca se poate si am inceput sa speram ca vom infirma calculele hartiei, desi plecam cu sansa a treia intr-o grupa unde favorite certe la calificare erau echipele din Galati si Tulcea.

Din informatiile noastre galatenii aveau o echipa cu o medie de varsta destul de ridicata, fapt ce sugera ca atuul lor ar fi experienta. In schimb, tulcenii erau mult mai tineri si de aceea banuiam ca vor alerga mult si vor fi mai rapizi. Peste putin timp aveam sa vedem daca intuisem corect. Ora primului meci se apropia, asa ca am mers la vestiare sa ne schimbam. Hotaram sa jucam primul meci cu tricourile noi, cele cu patratele gen Croatia, castigate dupa campionatul de la Buftea. Cand sa completam foaia de joc observam ca noi suntem 13 jucatori, iar pe foaie nu se pot trece decat 12. Cineva trebuia sa stea pe bara. Asa cum istoria ne-a invatat, in caz de razboi sunt lasati acasa copiii, femeile si batranii. Procedam si noi la fel si iese din schema Ovidiu, el fiind cel mai in varsta si fiind si accidentat pe deasupra. Nu se supara, fiindca ii revin si lui totusi multe sarcini importante in echipa, cum ar fi caratul apei, inchisul si deschisul vestiarului sau tinerea de sedinte tactice si acordarea de sfaturi pe care oricum nu prea le asculta nimeni. Dupa ce schimbam ultimele impresii si ne incurajam unii pe altii suntem gata de joc. Cu emotii si teama, dar si cu incredere in acelasi timp, ai nostri intra pe teren. Se vor juca doua reprize de cate 20 de minute.



 Incepe meciul si primele doua actiuni ceva mai periculoase apartin galatenilor. Insa cea mai mare ocazie de gol o consemnam in minutul 3 in dreptul Juventusului, atunci cand portarul Bronx-ului scoate de sub bara printr-un reflex extraordinar sutul din unghi al lui Alex.


Urmeaza cateva minute in care tot buftenii detin initiativa si sunt mai aproape de gol. Contrar cursului jocului, galatenii au o sansa de a marca in minutul 7, dar Caisa respinge in corner fara probleme un sut din pozitie laterala. Imediat insa, in minutul 8, din nou ocazie URIASA pentru Juventus - Pralea executa rapid un aut, apararea adversa e neatenta si Bas, singur-singurel doar cu portarul in fata suteaza de putin pe langa poarta de la 3 metri din pozitie centrala, desi mingea-i venise pe stangul sau, altadata de aur.


Inevitabil, ne gandim cu regret ca puteam avea in acest moment 2-0 si poate ca meciul era deja jucat. Mai trece un minut si protagonistii fazei anterioare ies din nou la rampa - pasa filtranta de finete Pralea si Bas este deposedat in ultima instanta inainte de a prelua si de a ramane din nou singur cu portarul. Juve e pe val si toti ne asteptam ca in sfarsit sa marcam si sa spargem ghinionul.
Numai ca o usoara adiere de vant intoarce cartea fotbalului la pagina in care se spune ca ocaziile se razbuna si ca fotbalul te pedepseste cand dai cu piciorul unor asemenea sanse de gol. In minutul 10, la o minge care nu anunta nimic, Caisa degajeaza gresit intr-un aut prea aproape de poarta noastra, se bate autul si galatenii inscriu un gol de o simplitate dezarmanta, ajutati si de o greseala de marcaj a lui Alex. Este 1-0 pentru Bronx, insa nemeritat dupa aspectul jocului de pana atunci. Juve acuza socul primirii golului si in minutul 11, la un corner, Fane repeta eroarea de marcaj facuta de Alex mai devreme, insa Caisa este la post si respinge un sut periculos. Peste numai un minut, acelasi Fane isi rascumpara greseala anterioara si suteaza excelent din lovitura libera, portarul este spectator, insa mingea trece la numai cativa centimetri de vinclul portii galatene.


Apoi Bas scapa spre poarta adversa si este faultat dur de portarul galatean, care primeste cartonasul galben. In minutul 14 cei de la Bronx ajung la a 5-a greseala de echipa si urmeaza sa joace ultimele 6 minute sub presiune, fiindca de-acum orice fault sau hent inseamna in mod automat lovitura libera de la 9 metri pentru adversari. Este o situatie care ar fi trebuit exploatata si care ne putea aduce egalarea, insa din pacate pentru noi nu s-a intamplat asa, lipsa de experienta spunandu-si aici cuvantul.
Meciul continua cu o ocazie galateana, sut din pozitie centrala putin pe langa bara din dreapta a portii lui Caisa. In replica, Pralea suteaza de la distanta, mingea este deviata de un fundas advers si portarul Bronx-ului are din nou o interventie de zile mari, respingand in corner balonul care se ducea sub bara.


 Si daca tot nu egalam la goluri, reusim sa egalam la greseli comise - corner slab executat de Alex si Gigi, intrat in locul lui Fane, este obligat sa faca fault. Este 5-5 la greseli de echipa si din acest moment incepem sa ne aducem aminte de o anumita leguma, morcovul. Minutul 16 vine cu o parada frumoasa a lui Caisa - Gigi este depasit usor pe partea stanga si goalkeeperul buftean scoate spectaculos de sub bara un sut puternic, imitandu-l astfel pe omologul sau galatean. Nu trec decat 15 secunde dupa aceasta faza si Luci se pierde cu firea, comitand un fault absolut inutil aproape de mijlocul terenului. Este a sasea greseala a noastra si galatenii obtin astfel un frumos cadou - lovitura libera de la 9 metri. Executie sigura si Caisa este invins pentru a doua oara in acest meci. Finalul de repriza nu aduce nimic notabil, ambele echipe jucand prudent sub amenintarea comiterii unei noi greseli. Suntem condusi cu 2-0 la pauza dar inca mai speram la un reviriment al echipei si poate la o egalare care sa ne duca la penalty-urile de departajare. Insa repriza a doua incepe cum nu se poate mai prost pentru bufteni si in minutul 2 Bronx-ul face 3-0.
Din nou o faza simpla ca si la primul gol primit, din nou Alex isi scapa omul din marcaj, din nou suntem depasiti dupa un simplu aut. Parca si Caisa are o parte de vina, inchizand prea mult coltul scurt la un sut care n-ar fi trebuit sa puna probleme. Se pare ca totul s-a sfarsit, insa peste numai 40 de secunde batranul Pralea ne mai aduce un licar de speranta - dribling scurt dupa o pasa primita din aut de la Fane si sut de la 7 metri printre picioarele portarului.


Este 3-1 si poate reintram in meci. Nici nu repun bine galatenii mingea de la centru si acelasi Pralea recupereaza si-i ofera apoi lui Bas sansa de a face 3-2, dar sutul acestuia din pozitie favorabila nu nimereste cadrul portii. Jucam cu mai multa determinare si Bas are din nou un culoar bun de sut, insa trage slab, asa cum rareori l-am vazut. Devenea clar ca astazi nu a fost ziua lui. Galatenii replica si ei imediat, avand doua actiuni periculoase, dar ambele suturi sunt pe langa poarta. Nu mai avem ce pierde si iesim mai mult la joc, insa suntem taxati imediat - Bas pierde cu usurinta o minge pe atacul nostru, suntem prinsi 2 contra 3 si se face 4-1 dupa un sut pe jos in coltul lung. La acest scor sperantele noastre se pierd si acest lucru se resimte imediat si in jocul prestat. Bronx-ul mai are doua ocazii de gol, rezolvate insa de interventiile lui Caisa.
Jocul treneaza, galatenii joaca la trecerea timpului si la conservarea avantajului iar noi nu le mai punem mari probleme. Bas deviaza cu capul putin peste transversala o minge venita de la Fane, portarul galatean scoate apoi un sut din unghi al lui Vali Viteza si finalul de meci ne gaseste presand, fara rezultat insa. Ultima ocazie de gol ne apartine, excelentul portar al Bronx-ului salvand inca o data in fata lui Vali Viteza. Se termina 4-1 si sansele noastre de a merge mai departe sunt compromise in mare masura. Numai un joc al rezultatelor norocos ne mai putea salva, cu conditia sa castigam detasat meciul al doilea si apoi Inter Tulcea sa bata Galatiul. Era foarte greu de crezut, dar nu imposibil de realizat. Meciul urmator incepea la ora 15 si pana atunci ne-am odihnit, am mai discutat intre noi, iarasi ne-am incurajat si am urmarit alte doua partide.


 Acum jucam cu tricourile verzi, cele pe care le castigasem dupa victoria in campionatul judetului Ilfov si care ulterior ne-au fost luate inapoi dupa ce-am pierdut barajul de la Ploiesti cu Nationala Artistilor. Poate daca am fi castigat ni le-ar fi dat definitiv, cine stie?


 Incepe meciul si in secunda 36 avem prima sansa de gol - pasa Pralea, pirueta Bas si sut puternic sub bara respins de portarul tulcenilor in corner. Se bate cornerul si Alex, venit din spate pe sut, trage tare dar pe langa poarta. Dupa inceputul mai bun al Juventusului Inter Tulcea echilibreaza meciul si incepe sa puna in pericol poarta buftenilor. Caisa scoate un gol ca si facut in minutul 4, in situatie de unu la unu cu atacantul advers, dupa o gafa a lui Alex la mijlocul terenului. Parca la noi se simte putin si oboseala acumulata in meciul anterior, fiindca tulcenii sunt mai proaspeti in joc. In minutul 5 Caisa apara din nou o minge deviata cu calcaiul de la 2-3 metri de poarta de catre un atacant tulcean, iar in minutul 7, dupa un contraatac interist ca la carte, portarul buftean este salvat de bara transversala. Minutul 8 aduce cu el doua parade ale portarului din Tulcea, care respinge cu succes suturile lui Pralea si Bas, trase la un interval de numai 3 secunde. Incepem sa fim surprinsi tot mai des pe contraatac si la vreo doua faze avem putin noroc si scapam basma curata. In minutul 11 Gigi este surprins avansat si rateaza interceptia la o degajare cu mana a portarului tulcean, atacantul Interului scapa singur cu Caisa si nu mai iarta. Este 1-0 pentru echipa de la malul Dunarii si lucrurile se complica pentru noi. In minutul 12 ocazie mare pentru Inter - aceeasi degajare precisa cu mana a portarului, decarul tulcean preia nestingherit si suteaza putin pe langa poarta de la 9 metri din pozitie centrala, sub privirile unei defensive parca anesteziata.



 Nu trec decat 35 de secunde si din nou ocazie mare de gol in dreptul tulcenilor - acelasi numar 10 al Interului trece nepermis de usor de Alex si de Fane, ramane singur cu Caisa si spre norocul nostru portarul buftean apara sutul. Urmeaza o perioada in care jocul este confuz si nu mai apar evenimente deosebite. Asta pana in minutul 17, cand avem o dubla oportunitate de gol dupa o faza de toata frumusetea - recuperare Fane si apoi o succesiune de pase cu Mary in rolul principal, Pralea e singur cu portarul tulcean dar trage in acesta, mingea ajunge la Bas, voleu necrutator pe care scria gol, insa un fundas interist deviaza cu mare noroc mingea peste poarta. Repunem imediat balonul in joc si in sfarsit ne aducem aminte de Bas asa cum il stiam - actiune personala, sut puternic usor deviat si balonul deranjeaza plasa de paianjeni care trona nestingherita prin vinclul drept al portii tulcene. Este 1-1 si soarele rasare si pe strada noastra. Avem si in continuare o perioada mai buna de joc si Pralea, incurcat putin si de Mary, rateaza o pasa decisiva spre Bas, care ar fi scapat singur. Urmeaza un sut al lui Bas din unghi, retinut de portarul tulcean. La poarta cealalta, dupa doua cornere, Interul trece de putin pe langa inscrierea golului de 2-1, ajutata si de o defensiva bufteana la care cuvantul ''marcaj'' este scos din dictionar. In penultimul minut al primei reprize Pralea il imita pe Luci si face un faul inutil la jumatatea terenului.
Suntem iarasi la a sasea greseala si ne primim pedeapsa cuvenita, enervanta lovitura de la 9 metri. De data aceasta Caisa apara sutul tras la radacina barei, scotand cu un picior stang aparut parca de nicaieri. Repriza se incheie cu doua suturi bune ale tulcenilor, insa sansa este de partea noastra. Este 1-1 la pauza si inca mai speram.

 Partea a doua avea sa fie una de cosmar pentru noi, lucru care-mi starneste brusc dorinta de a fi mai succint in comentariu. Nu trec decat 30 de secunde si Mihaita pierde aiurea o minge acolo unde n-ai voie sa faci asa ceva, dar Gigi repara greseala si respinge aproape de pe linia portii. Din autul rezultat, conform frumoasei traditii a echipei noastre, luam din nou gol ca-n curtea scolii. Alex se marcheaza pe sine si nouarul tulcean suteaza nestingherit din pozitie centrala de la 7 metri facand 2-1 pentru Inter inca din primul minut al reprizei secunde. Peste numai doua minute Mary ne anunta ca, desi nu suntem in decembrie, a-nceput luna cadourilor si-i pune ca pe tava o minge de sut decarului tulcean care inscrie pentru 3-1 fara macar a zice mersi. Respectam cu strictete regula ''minutul si golul luat'' si-n minutul 4 Interul se desprinde la o diferenta de 3 goluri, dupa o faza la care ai nostri sunt pe post de jaloane. Apoi vreme de vreo cinci minute nu se mai intampla nimic interesant si tocmai de aceea hotaram sa schimbam acest lucru. Asa ca in minutul 10 batem un corner, Alex e deposedat, suntem prinsi pe contraatac si scorul incepea sa ia proportii.
Mihai
Ocazie a tulcenilor in minutul 11, urmata de una a noastra peste un minut, sut Bas pe langa din pozitie favorabila. Atacantul nostru isi continua ziua slaba si seria ratarilor irosind o noua sansa de gol in minutul 14, dupa o recuperare a lui Pralea. Pana la final mai consemnam cate doua ocazii de gol pentru fiecare echipa. In minutele 15 si 16 acelasi Bas nu reuseste sa inscrie, iar tulcenii il imita in ultimul minut de joc.

 Se termina 5-1 si parasim competitia constienti ca adversarii ne-au fost superiori. Plecam inapoi spre casa cu soferul cautandu-si inca numarul de inmatriculare pierdut la venire. Facem si o oprire apoi pentru ca de pe marginea drumului ne faceau cu ochiul niste bidoane cu vin alb sau rosu. Cumparam fiecare in functie de pregatirea bahica pe care o avem si ajungem in final la Buftea, suparati ca dupa aceasta zi nu avem cu ce sa ne laudam. Ni se iau iarasi inapoi tricourile verzi si de necaz unii dintre noi isi ineaca amarul cu un pahar de vin. Aceasta a fost povestea barajului de la Buzau, turneu pe care poate nu-l vom uita niciodata. Despre Juventus putem spune ca nu s-a facut de ras dar nici n-a rupt gura targului si probabil ca atata poate echipa in acest moment. Cu speranta ca vom putea invata si din greseli, incheiem aici aceste randuri si uram buftenilor mult succes in competitiile viitoare. P.S. - In meciul decisiv din grupa noastra, Bronx Galati - Inter Tulcea 6-2 si galatenii merg la turneul final.
 
                              

Juventus realizeaza primul event din istorie !


2012 a fost an electoral si buftenii au fost asteptati la urne pe data de 10 iunie cu ocazia alegerilor locale. Asa cum ne obisnuisem deja, inainte de vot s-a organizat si Cupa orasului Buftea la minifotbal, competitie care s-a dovedit a fi de-a lungul anilor extrem de spectaculoasa si disputata. Anul acesta a adus si o noutate, in sensul ca au putut participa doar jucatori care au avut domiciliul in Buftea. S-au inscris 6 echipe, care au fost impartite in doua grupe de cate trei. Bineinteles ca nu putea lipsi si Juventus Buftea, campioana en-titre a orasului. Si iata-ne pe 8 iunie la ora primului joc. Adversara - Fair-Play, echipa din Studio. Juve incepe putin ezitant meciul si parca se simte absenta catorva titulari. Pasele nu se leaga, echipa pare apatica. Atacurile sunt firave si se lovesc mereu de o defensiva supraaglomerata si bine organizata a adversarei. De partea cealalta, cei din Studio mizeaza pe contraatacuri, insa acestea sunt rare si putin periculoase. Drept urmare, la pauza asistam la un scor mai putin obisnuit pentru minifotbal, 0-0. In partea a doua Juventus forteaza victoria, incercand sa evite astfel loteria penalty-urilor. Atacurile juventine se succed cu repeziciune si sunt mult mai periculoase acum. Dar reduta din Studio rezista cu brio, ajutata si de un portar aflat intr-o zi mare. Se apropie finalul de meci. Asediul juventin continua, insa o sarabanda de ratari pastreaza imaculata tabela de marcaj. Si daca ne miram de acel 0-0 de la pauza, aveam sa fim si mai uimiti cand si la final a fost tot 0-0, un scor rar, poate chiar unic in meciurile din minifotbalul buftean. S-a trecut la executarea penalty-urilor de departajare, unde Fair-Play a transformat tot si a castigat dupa o ratare a Juventusului. Succes oarecum meritat al baietilor din Studio, care au luptat exemplar si au rezistat eroic presiunii juventine. Campioana aproape ca s-a batut singura si acum astepta jocul rezultatelor pentru o calificare in finala. Meciul al doilea a fost unul fara istoric, un meci la discretia Juventusului, cu o dominare cvasi-totala si cu un scor pe masura, 12-2. Adversara, FC Buciumeni, n-a putut tine pasul cu un Juventus trezit parca dupa un dus rece in urma esecului anterior. In ultimul meci al grupei Fair-Play invinge pe FC Buciumeni si urma sa joace finala mare. Juve termina grupa pe locul doi datorita penalty-urilor de departajare si, desi neinvinsa si cu un golaveraj superior, se pregatea pentru finala mica a competitiei. Numai ca, asa cum exista o vorba in fotbal, norocul tine cu cei mai buni. Pentru ca baietii din Studio anunta ca nu pot juca finala de a doua zi, avand programat un alt meci unde promisesera ferm ca vor juca. Juve merge astfel in finala mare si de ce sa nu recunoastem ca intr-un fel s-a facut dreptate. Adversara din finala a fost FC Atarnati, cu un lot schimbat mult in bine si cu o dorinta mare de revansa in fata juventinilor. Asadar meci tare si echilibrat, demn de o adevarata finala. Ca de obicei lume multa in tribune si o mare curiozitate in randul spectatorilor - va reusi cineva sa bata Juventusul, campioana transformata fara voia ei intr-o Danemarca a acestei cupe? Si dupa cum a aratat inceputul de meci se parea ca Juve isi va pastra invincibilitatea din ultima perioada, caci dupa un joc ca la carte juventinii au 2-0 fara prea mari probleme. Dar 2-0 este scor periculos si Juve parca incearca sa ne reaminteasca asta. FC Atarnati are o perioada mai buna si egaleaza la 2. Este momentul de cumpana al meciului si cine inscria primul avea cele mai mari sanse sa castige trofeul. Dar ce era mai greu pentru juventini trecuse. Cum 2-2 nu mai era scor periculos, campioana revine repede in joc si reactioneaza prompt. Se face 3-2 pentru Juve si apoi 4-2. FC Atarnati mai incearca o revenire, dar jucatorii campioanei, deja patiti o data, ajutati si de experienta de joc superioara pastreaza scorul pana la final. Victorie meritata pentru Juventus, echipa care reuseste astfel inca o premiera in minifotbalul buftean, realizand primul event din istorie. Felicitari campionilor precum si tuturor participantilor la acest eveniment!


Juventus Buftea-campioană !

 Pe 5 iunie 2012 s-a pus punct final in campionatul de minifotbal Buftea. A fost o zi de sarbatoare pentru fotbalul buftean, cele mai merituoase echipe primindu-si premiile cuvenite. La festivitatea de premiere onorurile au fost facute de catre primarul orasului Buftea, domnul Ion Stoica, poate tocmai pentru a sublinia inca o data importanta acestui eveniment in randul buftenilor. Asadar au fost premiate primele patru clasate (locul 1 - Juventus Buftea, locul 2 - Ary & Roby, locul 3 - UNEFS, locul 4 - TEC Buftea), iar FC Jiului a primit premiul Fair Play pentru cea mai sportiva echipa din campionat. S-au acordat cupe, medalii, diverse alte premii, s-au facut poze, s-a glumit, totul desfasurandu-se intr-o atmosfera destinsa si prieteneasca. Si pentru ca tabloul sa fie complet, a urmat si partea obligatorie la un astfel de eveniment, adica o bere rece bauta cu mare pofta de catre cei cu experienta in acest domeniu. Revenind la fotbal, trebuie sa facem si o scurta analiza a evolutiei campioanei, Juventus Buftea. Desi au castigat titlul la o diferenta de 4 puncte fata de urmatoarea clasata, juventinii au avut ceva emotii pe parcursul campionatului. Dupa un inceput foarte bun, cu 6 victorii in 6 meciuri, a urmat infrangerea cu UNEFS din etapa a saptea si Juventus pierdea astfel avansul de trei puncte pe care-l avea in acel moment fata de locul al doilea. A fost un semnal de alarma pentru juventini, fiindca jocul echipei nu a mai fost la nivelul de pana atunci. Au urmat apoi inca 3 victorii, obtinute insa cu destula dificultate si la scoruri stranse. Un lucru era cert - Juve nu se regasea si prestatiile echipei incepusera sa lase de dorit. Pana la urma inevitabilul s-a produs, si in ultima etapa, dupa un meci cu adevarat dramatic, juventinii remizeaza cu Vointa Buciumeni (6-6) si incheie turul pe locul al treilea, la 2 puncte distanta fata de primele clasate, Ary & Roby si UNEFS, acestea din urma aflandu-se la egalitate de puncte. In concluzie, un tur de campionat nu foarte reusit pentru Juventus, cu 9 victorii, un egal si o infrangere. Insa aceasta linie de clasament a avut totusi si o parte buna, pentru ca devenise evident ca pentru a deveni campioana Juve trebuia sa bata tot in retur. Era greu, dar nu imposibil si pana la urma chiar asa s-a intamplat. Cu o mobilizare generala exemplara, cu un joc net superior celui din tur si avand cea mai buna aparare din campionat, juventinii au facut un retur de forta in care au castigat toate meciurile, de cele mai multe ori surclasandu-si adversarii. Tocmai de aceea nu sunt prea multe de spus despre meciurile din retur, cu mentiunea ca meciurile cheie au fost din nou cele cu Ary & Roby si UNEFS, meciuri castigate de catre Florin, Luci si compania de o maniera categorica ca scor si ca joc in teren (5-1 si 8-3). Incheiem aceasta scurta radiografie a campionatului si vom lasa datele statistice sa vorbeasca, dar nu inainte de a felicita pe toti componentii echipei campioane si pe toti cei care au contribuit, intr-un fel sau altul, la acest titlu obtinut in premiera in istoria minifotbalului din Buftea.


Lotul echipei Juventus Buftea, castigatoare a campionatului de minifotbal Buftea 2012 : Portari - Nitu Marian, Lungu George, Stoica Roberto Gabriel; Fundasi - Tascov Lucian (capitanul echipei), Popa Stefan, Pascu Mihai, Ungureanu Gheorghe; Mijlocasi - Ion Mihai, Necula Alexandru, Apostol Florin (managerul echipei), Grigore Marian, Vasile Ovidiu, Tascov Cristian; Atacanti - Ursu Aurelian, Stroe Valentin, Stefan Mihai .

Juventus Buftea - Soimii Patriei 7-5




 Penultima etapa a campionatului putea fi decisiva in stabilirea campioanei. Cu cele 4 puncte avans pe care le avea fata de urmaritoare, Juventus Buftea avea nevoie de o victorie pentru a-si asigura primul loc si pentru a se incununa cu laurii dedicati campionilor. Dupa ce in precedentele 3 etape Juve intalnise ocupantele locurilor 2,3 si 4, iata ca a venit randul echipei de pe locul 5, Soimii Patriei, sa-si masoare fortele cu liderul. Teoretic trebuia sa fie meciul cel mai usor din acest ciclu de foc pentru juventini, insa pana la urma s-a dovedit exact contrariul - a fost meciul cel mai dificil, incheiat cu un scor foarte strans. Imediat se pune si intrebarea din ce cauza s-a intamplat acest lucru. Bineinteles ca principala vina au avut-o jucatorii de la Juventus care nu s-au putut detasa de paguboasa mentalitate romaneasca conform careia unele meciuri sunt dinainte castigate. Daca ai spulberat ca scor si ca joc in derby-urile anterioare echipele cu pretentii, traditie si palmares, cum sa nu bati lejer ocupanta locului 5? Insa cei de la Soimii Patriei s-au prezentat la meci in formula completa si au jucat cu cea mai mare ambitie in fata liderului, asa cum dealtfel au facut-o toate echipele pana acum. De partea cealalta, Juventus a inceput partida ca de obicei in forta si a condus cu 3-0 fara prea mare efort. De aici incolo ceva parca se rupe in jocul juventinilor. Crezand ca meciul e ca si castigat, acestia slabesc ritmul si dau ocazia Soimilor sa echilibreze partida. Cu toate acestea, la pauza Juve conduce cu 4-1 si e sigura de victorie. Insa in repriza secunda liderul continua sa presteze acelasi joc apatic din sfarsitul primului act si adversarul simte asta. Soimii prind curaj si incep sa spere macar la un egal miraculos. Juventus incepe o sarabanda a ratarilor monumentale, jucatorii liderului nereusind sa inscrie in cel putin 7-8 ocazii clare de gol, dintre care vreo 4 singuri cu portarul. Aceasta lejeritate in tratarea fazelor de joc era cat pe ce sa-i coste pe juventini, caci Soimii se apropie la doar doua goluri diferenta. Finalul de meci devine interesant. Juventus simte ca astazi nu este intr-una din zilele bune si incearca sa conserve rezultatul. Soimii Patriei, cu ultimele eforturi, spera sa mai schimbe ceva in bine pe tabela de marcaj, insa experienta campioanei este hotaratoare si diferenta de doua goluri se pastreaza pana la final. Se termina 7-5 pentru Juventus dupa un meci frumos si echilibrat in multe momente ale jocului, in special in repriza a doua, repriza pe care dealtfel Soimii au castigat-o cu 4-3 si tocmai de aceea trebuiesc felicitati pentru prestatia lor. Desi cu ceva emotii, Juve isi atinge obiectivul, castiga cele 3 puncte si devine campioana cu o etapa inainte de final. Juventinii scriu astfel inca o pagina memorabila din istoria minifotbalului buftean, ei devenind acum prima campioana a orasului Buftea in sistem campionat, dupa ce fusesera deja si prima campioana a judetului Ilfov. Felicitari tuturor celor care au facut parte din aceasta echipa si succes in viitor!


Juventus Buftea- Tec 11-1

 Dupa ce a invins categoric ocupantele locurilor 2 si 3, Juventus Buftea avea sa continue seria derby-urilor din acest retur intalnind in etapa a 19-a o mai veche rivala, TEC Buftea, echipa situata pe locul 4. Avansul de 4 puncte fata de urmaritoare era unul destul de linistitor, insa in eventualitatea unei infrangeri juventinii ar fi avut parte de un final de campionat pe muchie de cutit. Meciul se anunta a fi unul greu pentru Juve, desi in ultimele partide invinsesera TEC-ul mereu. Insa nu trebuiau uitate dorinta de revansa a lui Eracle si compania, precum si marea surpriza produsa de TEC atunci cand au invins clar UNEFS-ul (10-5). Sa mai adaugam ca in aceasta partida se intalneau cele mai titrate si mai vechi echipe din minifotbalul buftean. Asadar eram in fata unui meci ce merita vazut. Insa cu regret trebuie sa admitem ca in ultima vreme, datorita jocului practicat de Juve, putem scrie mai multe despre calculele de dinainte si de dupa meci, despre ambitiile, orgoliile sau palmaresurile echipelor decat despre meciuri in sine. Caci si in acest meci Juventus si-a surclasat din nou adversara, iar scorul final (11-1) nu lasa loc de prea multe comentarii. Dar pentru ca a fost un derby, sa enumeram totusi si cateva aspecte referitoare la joc. Hotarati sa nu le scape titlul din mana tocmai acum pe final de campionat, juventinii incep meciul in tromba si avem din start o senzatie de deja-vu. Se repeta intocmai scenariul din meciurile decisive cu Ary & Roby si UNEFS. In numai 5 minute este 4-0 pentru Juve. TEC-ul e ca un boxer in corzi si incaseaza lovitura dupa lovitura. Juve arata ca un tavalug de neoprit. Jucatorii campioanei sunt cu o clasa peste adversari si termina prima repriza cu un avantaj hotarator (6-1). Dominarea categorica a Juventusului continua si in partea a doua a jocului si cineva din tribuna cere sa se arunce prosopul. Si poate ca ar fi fost mai bine. Caci Juve nu slabeste ritmul, joaca cu aceeasi ambitie, viteza si dezinvoltura si reuseste sa duca scorul la un incredibil 11-1 la final, rezultat care consfinteste cea mai mare diferenta de scor din istoria intalnirilor directe, precum si una dintre cele mai usturatoare infrangeri ale TEC-ului din toate timpurile. Sa remarcam si sportivitatea cu care s-a jucat, desi a fost un meci cu o incarcatura emotionala deosebita. Juve ramane lider si pastreaza cele 4 puncte avans fata de urmaritoare si mai are nevoie de 2 puncte in ultimele doua etape pentru a deveni campioana.




2 derby -uri , 2 victorii

                                                           Juventus Buftea-UNEFS 8-3


 Dupa derby-ul cu Ary & Roby din etapa precedenta, pentru Juventus a urmat un nou meci foarte greu impotriva celor de la UNEFS, echipa care se afla pe locul al doilea, la numai un punct distanta fata de juventini. Deci, din nou derby, din nou meci aproape decisiv pentru stabilirea campioanei. Ca de obicei, lume multa in tribune. Juve pierduse in tur cu 4-7 si dorinta de revansa era uriasa, mai ales ca victoria o putea face campioana in proportie de 70%. Cam acestea erau calculele inainte de meci si fiecare echipa juca cu sabia deasupra capului. Inceputul de meci ne arata imediat si cine are sabia, caci dupa aproximativ 10 minute de joc Juventus conduce cu un neverosimil 3-0. Si scorul este mic, caci juventinii mai rateaza inca 4-5 ocazii mari de gol. Cum s-a ajuns aici? In timp ce jucatorii UNEFS-ului au intrat pe teren prea relaxati pentru un meci de o asemenea importanta, Juve a repetat evolutia excelenta din derby-ul anterior. Portarul nu gafeaza, este exact in interventii si da incredere intregii echipe. Fundasii se tin scai de atacantii adversi, se dubleaza bine si formeaza impreuna o aparare impenetrabila. Mijlocasii domina clar jocul la centru si actioneaza ca doua pistoane intre atac si aparare. In atac juventinii sunt rapizi si inventivi si, desi rateaza destul de mult, reusesc sa surprinda mai mereu apararea adversa. Una peste alta, desi se parea ca vom asista la un meci echilibrat, Juventus face legea pe teren si este cu o clasa peste adversara sa, asa cum vazusem si in meciul cu Ary & Roby. Astfel ca la pauza, spre surprinderea generala, este 5-1 pentru Juve si, judecand dupa aspectul primei reprize, invingatoarea era stabilita deja. In partea secunda UNEFS incearca imposibilul, joaca cu doua varfuri impinse, insa tentativele lor de a reintra in meci se lovesc inevitabil de aceeasi aparare beton a juventinilor, care de fapt este si cea mai buna din campionat. Liderul se retrage putin, cedeaza initiativa adversarei, insa nu uita si de contraatacuri. Asa se face ca si repriza a doua revine tot campioanei cu 3-2, desi scopul principal in a doua parte a meciului fusese de a pastra avantajul luat in primele 25 de minute. Avem un categoric 8-3 pentru Juve la final, o victorie fara drept de apel in urma unui joc care, cel putin pentru moment, ne-a aratat cine este forta numarul unu in minifotbalul buftean. Si cand spunem asta nu cred ca exageram cu nimic, fiindca a-ti spulbera principalele contracandidate la titlu cu 5-1 si 8-3 iti da dreptul sa te consideri pe buna dreptate echipa momentului. Sa mai mentionam si prestatia foarte buna a arbitrului in aceasta partida, precum si lipsa de interes a unor echipe si a organizatorului competitiei pe acest final de campionat.


Jucatorul meciului : Mihai





Victorie pentru capitan : Juventus-Ary & Roby 5-1

 Etapa a 17-a a campionatului a adus odata cu ea si primul derby al Juventusului din acest retur. Adversara a fost Ary & Roby, echipa cu pretentii la titlul de campioana si o mai veche rivala a juventinilor in bataliile pentru locurile fruntase si in alte competitii. Asadar, ambitii si orgolii foarte mari. Aruncand o privire asupra clasamentului se putea observa ca in cazul in care cei de la Ary & Roby castigau acest meci, preluau fotoliul de lider al campionatului si probabil ca nu ar mai fi fost ajunsi de nimeni pana la final, intrucat programul etapelor viitoare era unul destul de usor. O infrangere i-ar fi aruncat pe locul 3, cu sanse destul de mici la titlu. Egalul convenea cel mai mult celeilalte echipe angrenate in lupta pentru titlul de campioana, UNEFS, care ar fi devenit astfel lidera. Asadar, Juve era obligata sa castige pentru a ramane pe primul loc si pentru a mai spera la titlul de campioana. Se anunta un meci dificil pentru juventini, mai ales ca ultima lor prestatie din campionat nu a aratat semne incurajatoare. Pe de alta parte Juventus nu pierduse niciodata in fata celor de la Ary & Roby si castigase si meciul tur cu un sec 4-1. Si iata-ne la ora meciului. Interes deosebit in tribune, arbitru nou, mobilizare maxima in randul celor doua echipe. Juve incepe bine jocul si deschide repede scorul. Cei de la Ary & Roby replica imediat si se face 1-1. Asa cum era de asteptat, meciul este echilibrat pana acum. Si scorul confirma acest lucru. Insa deodata lucrurile se schimba radical. Juve preia initiativa, gandind ca-i trebuie obligatoriu victoria. Jocul campioanei merge aproape perfect. Intr-un scenariu halucinant pentru cei de la Ary & Roby, atacantii juventini inscriu de 3 ori si scorul pauzei este 4-1 pentru Juventus. Este meciul jucat? Mai pot reveni baietii lui Mimbler? Repriza secunda avea sa ne dea raspunsurile. Ary & Roby incearca revenirea, insa jocul lor sufera. Atacurile sunt lente si previzibile. Mijlocasii n-au idei. Fundasii nu ajuta cu nimic ofensiva, speriati probabil si de posibilele contraatacuri juventine. Arata ca o echipa neputincioasa. Si cand spunem aceasta sa ne gandim doar la un singur aspect notabil din repriza secunda - desi Juve a jucat 5 minute cu un om in minus ca urmare a unei eliminari, Ary & Roby nu a reusit sa inscrie nici un gol in aceasta perioada, ba mai mult, nici macar nu s-a apropiat mai periculos de poarta adversa sau sa-si creeze ocazii de gol importante. De partea cealalta, Juventus, la adapostul avantajului luat inca din prima repriza, joaca pentru pastrarea rezultatului si contraataca taios cand are ocazia. Portarul este in forma, apararea face un marcaj necrutator si nu are ezitari decat rareori, mijlocasii alearga mult si fac cu brio ambele faze iar atacantii isi ajuta si colegii pe faza defensiva, asteptand totodata si alte noi brese in apararea adversa. Ary & Roby nu reuseste sa inscrie deloc in repriza secunda si mai primeste inca un gol. Este 5-1 pentru Juventus si nimic nu se mai poate intampla. Pe final puteam asista chiar la un scor fluviu daca juventinii nu iroseau cateva bune ocazii de gol. Victorie categorica si meritata pentru Juventus, care a fost clar echipa mai buna in acest meci, depasindu-si adversara la toate capitolele - daruire, forma fizica, tactica de joc, tehnica, viteza de joc. Un pas important in lupta pentru titlu facut de Juve care-si pastreaza astfel prima pozitie in clasament precum si invincibilitatea in fata celor de la Ary & Roby.

 * Aceasta victorie este dedicata capitanului nostru , Lucian, care saptamana precedenta a trecut prin momente grele , decesul bunicului lui. 




Juventus Buftea - Delfinii Cocani 8-3




 Juventus Buftea a intalnit in etapa a 16-a a campionatului echipa Delfinii Cocani si toate datele acestui joc indicau o victorie sigura a campioanei. Juve a avut un inceput de retur foarte bun - 3 victorii categorice, un atac cu mare pofta de gol (49 de goluri inscrise, adica o medie de 16 goluri pe meci) si o aparare sigura (doar 7 goluri primite). Odata cu aceste rezultate buftenii preluasera si sefia clasamentului, lucru care aducea un plus pe plan moral. De partea cealalta, echipa din Cocani nu reusise decat 3 victorii si un rezultat de egalitate in tot acest campionat si parea o victima sigura in acest meci. Si daca tot se anunta un meci usor, juventinii au avut grija sa-si faca singuri probleme. Jucatorii liderului intra pe teren cu gandul ca meciul va fi castigat in mod automat, dar jocul nu se leaga, atacul se poticneste, apararea pare ezitanta. Delfinii se apara cu toata echipa si contraataca periculos. Pare a fi cel mai bun meci al lor, caci dupa 1-0 pentru Juve vine imediat si egalarea. Juve tot nu-si revine. Apare o stare de nervozitate in randul buftenilor, care nu face decat sa inrautateasca lucrurile. Toti joaca cu mult sub valoarea lor, insa pana la urma, dupa doua faze reusite Juventus duce scorul la 3-1. Parea ca Delfinii vor depune armele, insa nu a fost deloc asa. Meciul continua ca si pana acum, cu buftenii jucand slab si cu cei din Cocani incercand sa dea marea lovitura. Si poate aceasta s-ar fi produs daca n-am fi asistat si la cateva interventii excelente ale portarului juventin, parade care au tinut mereu liderul la doua lungimi de unda in fata adversarei. Pe final, dupa un meci epuizant, Delfinii incep sa ''inoate'' tot mai greu si Juve se desprinde la 8-3, la capatul unui meci in care trebuie sa-i felicitam pe cei din Cocani pentru jocul prestat. In ceea ce-i priveste pe juventini, evolutia lor ar trebui sa traga un semnal de alarma in vederea meciului urmator, mai ales ca etapa viitoare aduce cu ea si derby-ul cu Ary & Roby. In incheiere sa amintim si un fapt comic - echipa Rechinii (tot din Cocani) nu s-a prezentat in aceasta etapa la meciul cu TEC Buftea pe motiv ca sunt plecati la...peste!

                                             
                                              Jucatorul meciului : " Mary " , Marian G.


Juventus Buftea- FC Chitila 14-3

  Etapa a 4-a a returului a adus in faţa campioanei Juventus Buftea cel mai dificil adversar de până acum, FC Chitila, echipa care a arătat o formă foarte bună in acest inceput de retur, având la activ 3 victorii consecutive, doua dintre ele fiind considerate chiar surprize: 6-2 cu TEC Buftea şi 2-1 cu Şoimii Patriei. Avertizaţi de rezultatele bune ale adversarei si neuitând dificultatea meciului din turul campionatului, Juventus ia meciul in serios incă de la inceput, domină clar jocul şi se desprinde destul de repede la 2-0. Cum toată lumea stie ca acesta pare a fi cel mai periculos scor, juventinii foţeaza marcarea celui de-al treilea gol, insa o serie de ratari uriaşe şi o oarecare lejeritate in tratarea unor faze de joc importante fac ca această diferenţa sa se menţină minute bune. In cele din urma, spre finalul primei parţi vine si izbavitorul gol 3 pentru bufteni, insa imediat inscrie şi Chitila si bucureştenii sunt din nou in cărţi. Dupa pauză, aşa cum am vazut deja in multe alte partide, lucrurile stau cu totul altfel. Juventus menţine presiunea si urmează un nou festival de goluri. Tonul e dat de Bas, care inscrie acum cam un gol pe minut. Meciul este jucat. Iese Bas, se mai fac si alte schimbari, insa golurile curg in poarta celor din Chitila intr-un ritm ameţitor. Din nou inscriu aproape toţi jucatorii Juventusului si la final se ajunge la un categoric 14-3. Un meci care a demonstrat ca dacă tratezi jocul cu seriozitate surprizele neplacute au şanse infime sa apară. Să mai menţionam că, beneficiind de infrangerea surprinzătoare a liderului campionatului, UNEFS, in faţa celor de la TEC Buftea (scor 5-10), Juventus a trecut după aceasta etapa pe primul loc in clasament, având acum 1 punct avans faţa de principalele urmaritoare, Ary & Roby şi UNEFS.
          

Jucătorul meciului: Aurelian Ursu


Juventus Buftea - Fair Play 13-2

 Dupa ce in etapa a doua Juventus Buftea nu a jucat (adversara, FC Atarnati, s-a retras din campionat), in cea de-a treia etapa a venit randul celor de la Fair Play sa-si incerce fortele si norocul impotriva campioanei. Rezultatul din tur (11-1 pentru Juventus) fusese categoric si putini mizau pe o surpriza in acest meci. Cu toate acestea baietii din Studio incep meciul destul de bine si dupa aproximativ jumatate din prima repriza reusesc sa mentina scorul strans, doar 2-1 pentru Juve. Insa incepe sa apara oboseala si odata cu ea si lipsa de concentrare. Asa se face ca Juventus, care ratase pana atunci 4-5 ocazii mari de gol, ajunge destul de repede la un 5-1 la pauza, scor care stabilea deja invingatoarea in aceasta partida. Repriza secunda este si mai rea pentru Fair Play. Juventus nu slabeste ritmul, isi mentine concentrarea in joc si pune o presiune constanta pe adversari. Apararea celor din Studio este neputincioasa in fata raidurilor juventinilor, mai incaseaza 8 goluri si-n repriza a doua si pana la urma se termina 13-2 pentru Juventus, dupa un meci in care nu s-a pus niciodata problema invingatoarei, ci doar a diferentei de scor.


Programul meciurilor din retur-Campionatul de minifotbal Buftea 2011-2012 :


24 Mar, 2012 00:00 Divizia A Etapa 12 JUVENTUS BUFTEA -  FC JIULUI
31 Mar, 2012 00:00 Divizia A Etapa 13 FC ATARNATI -  JUVENTUS BUFTEA
07 Apr, 2012 00:00 Divizia A Etapa 14 JUVENTUS BUFTEA -  FAIR-PLAY
14 Apr, 2012 00:00 Divizia A Etapa 15 FC CHITILA -  JUVENTUS BUFTEA
21 Apr, 2012 00:00 Divizia A Etapa 16 JUVENTUS BUFTEA -  DELFINII
28 Apr, 2012 00:00 Divizia A Etapa 17 ARY & ROBY -  JUVENTUS BUFTEA
05 Mai, 2012 00:00 Divizia A Etapa 18 JUVENTUS BUFTEA -  UNEFS
12 Mai, 2012 00:00 Divizia A Etapa 19 TEC BUFTEA -  JUVENTUS BUFTEA
19 Mai, 2012 00:00 Divizia A Etapa 20 JUVENTUS BUFTEA -  SOIMII PATRIEI
26 Mai, 2012 00:00 Divizia A Etapa 21 RECHINII COCANI -  JUVENTUS BUFTEA
02 Iun, 2012 00:00 Divizia A Etapa 22 JUVENTUS BUFTEA -  VOINTA BUCIUMENI


Retrospectiva anului 2011



Anul 2011 se apropie cu pasi repezi de final. Asa cum se obisnuieste, la sfarsit de an fiecare echipa incearca sa faca o analiza cat mai obiectiva a rezultatelor obtinute, in speranta ca lucrurile pozitive vor fi mentinute iar aspectele negative vor fi inlaturate sau macar ameliorate. Vom enumera toate competitiile in care a fost angrenata Juventus Buftea, avand convingerea ca peste ani si ani vom reciti cu placere aceste randuri. Sezonul a inceput pentru juventini odata cu retururile a doua campionate in care acestia erau angrenati in paralel - Cupa de fotbal Bucuresti si Liga de minifotbal Ilfov. Cupa de fotbal Bucuresti este o competitie mai veche, la care Juventus Buftea a participat de mai multe ori, chiar daca nu a jucat mereu sub aceasta titulatura. Doua locuri 3 au fost performantele cele mai bune reusite de bufteni aici. Anul acesta campionatul a avut un sistem nou de desfasurare, la sesiunea Open fiind inscrise 8 echipe intr-o singura grupa. Intalnind adversari foarte puternici si prezentand de cele mai multe ori o formatie incompleta, Juventus nu a reusit decat o clasare pe locul 5 in grupa, fiind devansata de Whiteland Logistics, Adexim Modelcom, FC Medex Team si Calia Press. S-a ratat astfel intrarea in semifinalele competitiei, insa experienta acumulata de jucatori avea sa cantareasca greu in evolutiile lor in celalalt campionat, Liga de minifotbal Ilfov. Aici lucrurile au stat cu totul altfel si se poate spune ca juventinii si-au concentrat toata atentia si toate eforturile spre aceasta competitie. Aflata la prima editie si desfasurata in Buftea, Liga de minifotbal Ilfov a atras un numar mare de echipe participante, precum si un numar mare de spectatori prezenti la meciuri in fiecare sambata la ''balonul'' din Flamanzeni. Urma sa se stabileasca prima campioana la minifotbal din istoria judetului Ilfov, astfel ca toate echipele au jucat cu multa ambitie si daruire. Returul a inceput cu Juventus pe primul loc, insa la numai 3 puncte distanta se aflau cei de la Sagetile Albastre Otopeni. Meciul direct avea sa fie hotarator pentru desemnarea campioanei, insa desi Sagetile au castigat derby-ul cu 1-0, Juventus nu a mai facut nici un pas gresit pana la final, astfel ca dupa ultima etapa ambele echipe aveau cate 52 de puncte si imparteau prima pozitie din clasament. Cum in tur Juventus invinsese Sagetile cu 5-2, departajarea s-a facut pe criteriul meciurilor directe, astfel ca buftenii au devenit campionii judetului Ilfov la minifotbal pentru prima data in istorie. O campioana merituoasa, care urma sa reprezinte Ilfovul in barajul de la Ploiesti pentru calificarea la faza pe tara. Adversara de la Ploiesti a fost Nationala Artistilor, echipa care a reusit in mod surprinzator sa fie cea mai buna din Bucuresti. A fost un meci foarte echilibrat, cu doua echipe preocupate in special sa nu primeasca gol, cu lume multa in tribune si cu un arbitraj impecabil. Din pacate pentru bufteni, Artistii au reusit sa castige la limita cu 1-0, in urma unei greseli uriase a portarului juventin, eroare care a pecetluit soarta unui joc care parea a se desfasura la nesfarsit sub semnul egalitatii perfecte. O mare sansa ratata a Juventusului de a accede in premiera la un turneu final pe tara la minifotbal. Insa viata merge inainte si competitiile au continuat sa se succeada cu repeziciune. Se organizeaza tot la Buftea (la sala) Cupa Tineretului Social-Democrat, doar cu participarea jucatorilor sub 30 de ani. A fost un turneu blitz pe care Juventus il castiga fara prea mari probleme, urmand sa joace apoi un nou baraj pentru calificarea la faza pe judet a Cupei TSD. In sala de la Corbeanca, desi a condus cu 1-0 la pauza, Juve pierde cu 1-3 in fata echipei din Otopeni si putem spune fara teama de a gresi ca buftenilor nu le-au priit deloc anul acesta astfel de meciuri de baraj. Urmeaza o noua competitie, Cupa orasului Buftea, unde Juventus ajunge pana in finala, insa pierde in fata celor de la UNEFS. Apoi se organizeaza un turneu caritabil pentru ajutorarea unui copil cu mari probleme de sanatate, turneu pe care Juventus il castiga dupa o finala cu Ary & Roby. Dupa aceste competitii ceva mai mici (ca durata de desfasurare si ca numar de meciuri), a inceput in premiera si Campionatul de minifotbal al orasului Buftea. La cumpana dintre ani deja s-a incheiat turul acestui campionat, iar Juventus Buftea ierneaza pe locul 3, la numai 2 puncte distanta fata de primele clasate, Ary & Roby si UNEFS, echipe aflate la egalitate de puncte. Un loc 3 pe care Juve a cazut chiar in ultima etapa, dupa un surprinzator 6-6 cu Vointa Buciumeni, la capatul unui meci cu cantec. Se anunta un retur de foc si trebuie sa admitem ca momentan nimic nu este pierdut in batalia pentru titlul de campioana a orasului Buftea, deoarece distanta de 2 puncte fata de primele clasate poate fi refacuta cu usurinta. In incheiere ar mai trebui adaugat un lucru nu lipsit de importanta. In pauzele dintre toate aceste competitii Juventus a disputat mai multe meciuri amicale de-a lungul anului impotriva celor de la Adexim Modelcom, o echipa foarte puternica, experimentata si cu clasari fruntase in toate competitiile la care a participat. Ce trebuie retinut (si pentru asta este fotbalul atat de frumos)este faptul ca de la un 1-13 contra celor de la Adexim in Cupa de fotbal de la Bucuresti, ulterior am ajuns sa vedem si rezultate de 9-2 sau 10-4 pentru bufteni in meciurile cu acelasi adversar. Nu incheiem aceste randuri fara a aminti si despre un aspect mai putin placut. Pe final de sezon, trei dintre jucatorii juventini, Apostol Florin, Popa Stefan si Vasile Ovidiu au suferit accidentari destul de serioase (culmea - toate la genunchi), devenind indisponibili pentru o perioada mai lunga de timp.


Iata pe scurt rezultatele obtinute de Juventus Buftea in anul 2011 : 
 - Liga de minifotbal Ilfov = locul 1 (campioana a judetului Ilfov)
 - Cupa de fotbal Bucuresti = locul 5
 - Cupa orasului Buftea = locul 2
 - Turneu caritabil Buftea = locul 1
 - Cupa TSD = locul 1
 - Campionatul de minifotbal Buftea = locul 3 (la sfarsitul turului)


Acestea fiind zise, uram tuturor celor care iubesc fotbalul un an nou fericit, multa sanatate si cat mai multe succese in competitiile la care participa. La multi ani!

Juventus Buftea-Vointa Buciumeni 6-6

In ultima etapa a turului Juventus Buftea pornea ca favorita in disputa contra celor de la Vointa Buciumeni, echipa clasata pe locul 5. Meciul nu se anunta totusi a fi unul usor deoarece, din motive ceva mai greu de descifrat, jucatorii din Buciumeni anuntasera cu mult timp inainte ca pentru ei aceasta va fi partida cea mai importanta si la acest meci se vor mobiliza la maxim. Asa cum sugereaza si numele echipei, cei din Buciumeni nu duceau lipsa de vointa, insa pentru a face un rezultat pozitiv contra Juventusului mai trebuia sa si poata. Avertizati din timp de aceste declaratii '' razboinice'' ale adversarului, Juventinii incep meciul diferit fata de alte etape, jucand acum cu mai multa concentrare si determinare. Diferenta de valoare si de experienta dintre cele doua echipe isi spune cuvantul, golurile incep sa cada in poarta Vointei, astfel ca la pauza asistam la un 4-1 sec in favoarea Juventusului. Repriza a doua avea sa fie una extrem de spectaculoasa. Juve nu trebuia decat sa-si conserve avantajul luat in prima parte a meciului, incercand sa se apere grupat si sa contraatace atunci cand avea ocazia. Vointa era obligata sa atace si sa riste, lucru care in anumite circumstante putea deveni dezastruos. Se face 4-2, insa pentru putin timp, caci juventinii refac imediat diferenta de 3 goluri si se parea ca nimic special nu se mai poate intampla in acest meci. Asistam apoi la 2 goluri primite destul de usor de catre portarul lui Juve, goluri care readuc speranta in tabara celor din Buciumeni. Beneficiind de aceste gafe impardonabile, prestand un joc la limita sportivitatii si punand presiune pe arbitru, Vointa reuseste ceea ce putini se mai asteptau, egaleaza la 5. Ultimele secvente ale jocului sunt dramatice. Juve rateaza un penalty intr-un moment cheie al meciului, pentru ca imediat sa se produca incredibilul - Vointa inscrie si conduce acum cu 6-5, dupa ce a revenit de la 2-5. Insa sirul evenimentelor surpriza nu se opreste aici si in ultimele secunde ale meciului, desi echipa suferise un soc psihologic, Juventus reuseste egalarea cu un ultim efort. Un punct castigat sau doua pierdute pentru juventini? Dupa desfasurarea jocului ambele variante par a fi la fel de corecte. Un egal care o indeparteaza pe Juve de primele locuri ale clasamentului si care o face sa ierneze pe un neobisnuit loc 3. 
*Nota* Meciul s-a desfasurat intr-o atmosfera exagerat de tensionata, jucatorii de la Vointa fiind raspunzatori de acest lucru. Ei merita felicitari pentru ardoarea cu care-si apara sansele, insa este necesar a se trasa o linie de demarcatie intre determinare si unele practici care nu au nici o legatura cu fotbalul civilizat.
Ce a fost nu se numeste un joc de fotbal intr un campionat afiliat la Federeatia Romana De Minifotbal.
Organizatorul campionatului si arbitrul nu au luat nicio masura impotriva celor de la Vointa Buciumeni, care  au mai avut astfel de comportamente si in alte meciuri (intalnirile  cu Tec Buftea, Unefs,Soimii Patriei ),  fiind atentionati pe site ul competitiei ca la urmatoarea abatere de acest fel vor fi exclusi din campionat .
Aceste partide in care jucatorii nu au nici cea mai mica protectie din partea arbitrului , a organizatorului care tolereaza comportamentul nesportiv, instigarea la violenta fizica din partea jucatorilor si a suporterilor, amenintarile, injuriile , nerespectarea regulamentului competitional , la care se adauga foarte slaba organizare a unui campionat care ''cica este sau nu este afiliat '' , dupa spusele organizatorului , ne demonstreaza ca oamenii care itr adevar iubesc fotbalul si care fac eforturi financiare pentru a participa la o competie '' organizata cu arbitrii corecti , protectie din partea organizatorilor,care fac tot posibilul pentru respectarea regulamentului si nu pentru a avantaja  echipele pe care le au ei inscrise in campionat '' , sunt indepartati de acest fenomen care se numeste minifotbal in Romania. Trist ...penru noi, cei care iubim acest sport...