Juventus-Tec : o noua fila din istoria derby-ului buftean !



Ultimul meci din turul campionatului pentru Juventus Buftea avea sa fie unul memorabil. Adversara noastra, TEC Buftea, desi de cativa ani buni nu mai reusise performante notabile, ramanea una dintre cele mai titrate echipe din minifotbalul buftean. Meciuri intre cele doua echipe au fost nenumarate, atat oficiale, cat si amicale, astfel ca fiecare stia foarte bine care sunt punctele forte sau slabe ale adversarei. In consecinta, pregatim meciul fara a uita ca cei de la TEC sunt maestri ai contraatacului. Stiam ca se vor apara grupat, cu toti oamenii in jumatatea lor, asteptand greseala noastra. Deci vom juca si noi la siguranta, cu pase simple, scurte si precise, nu vom risca mult pe atac pentru a nu fi prinsi descoperiti in aparare, vom incheia pe cat se poate fiecare actiune cu sut la poarta. Era foarte important sa inscriem primii, pentru ca dupa aceea TEC-ul trebuia inevitabil sa mareasca spatiile din defensiva. La fel de adevarat era ca daca primeam noi gol primii stiam ca ne va fi foarte greu sa remontam, in fata unei echipe care va juca la scarificiu, cu multa ambitie si daruire. Am tinut in mod special sa va spun cum s-a ''gandit'' acest meci, pentru ca ceea ce a urmat nu a avut nici o legatura cu cele descrise mai sus. Toata lumea a jucat intr-o apatie generala, de parca acest meci n-ar fi avut nici cea mai mica importanta. TEC-ul n-a jucat altfel decat ne-am asteptat si din punctul meu de vedere nu m-a surprins cu nimic. Insa prestatia Juventusului a fost jalnica si campioana a aratat ca o echipa din alt esalon. Zisesem sa jucam cu rabdare, sa asteptam, sa facem un meci inteligent, ca la sah. Care sah? Ca dupa numai cateva minute TEC-ul avea 1-0. Zisesem sa nu ne aruncam in atac cu disperare, chiar daca vom fi condusi. Si TEC-ul face 2-0. Zisesem sa nu dam pase riscante in centru, sa jucam simplu si sa nu facem cadouri adversarei. Ba facem, ca tot se apropie sarbatorile. Si e 3-0 la pauza. Scor corect, caci putem spune ca noi nici nu ne-am prezentat. Si ca sa nu deranjam aspectul jocului, nu ne prezentam nici in repriza secunda. Acelasi joc fara orizont, aceleasi erori in defensiva, aceeasi ineficienta in atac. De la portar la atacanti, toata lumea doarme pe teren, nimeni nu are vreo tresarire de orgoliu. Avem si noi totusi cateva ocazii de gol, mai trimitem si in bara de 2-3 ori, dar tot la cifra zero ramanem, atat ca scor cat si ca evolutie. Pe final, TEC-ul isi permite la adapostul scorului sa ne si ridiculizeze putin, ratand cu lejeritate cateva oportunitati de a inscrie. Asteptam cu nerabdare fluierul de final al arbitrului, pentru a se pune capat acestui dezastru. Dupa doua reprize aproape simetrice, dupa un joc in care am fost depasiti la toate capitolele, pierdem cu 0-6 un meci care pentru noi era foarte important. Este cu siguranta una dintre cele mai drastice infrangeri suferite de catre juventini in meciuri oficiale, insa si din esecuri am invatat mereu cate ceva, altfel nu am fi ajuns campioni. Am lasat in mod deliberat la urma sa va pun o intrebare al carui raspuns sfideaza logica. Inainte de acest 0-6, in meciul anterior dintre Juventus si TEC Buftea, care credeti ca a fost scorul final? Probabil ca multi nu stiu sau nu-si mai aduc aminte, insa va spun eu : 11-1 pentru Juventus. Si tocmai de-aia este asa de frumos fotbalul...
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Prima infrangere pentru Juventus !



Dintotdeauna mi-au placut si m-au fascinat vorbele de duh, proverbele sau zicatorile. Pe cand eram copil nu prea le intelegeam in totalitate, asta fiindca nu ma lovisem de situatiile respective. Mai tarziu am inceput sa le pricep, una cate una, caci viata nu te lasa sa nu le simti si pe pielea ta. Adevarul acestor maxime rezulta din faptul ca ele nu sunt produsul unui singur om sau al unui grup restrans, ci sunt rezultanta pataniilor a generatii intregi, intinse pe sute sau chiar mii de ani. Meciul cu Ary & Roby mi-a rememorat una dintre aceste zicale cu origini frantuzesti : ''Un malheur ne vient jamais seul'', adica in traducere damboviteana ''o nenorocire nu vine niciodata singura''.
 Pentru a fi mai aproape de zilele noastre, am putea aminti aici si una din comicele legi ale lui Murphy, care ne spune ca ''ce incepe rau se termina si mai rau''. Cam asa au stat lucrurile si pentru Juventus Buftea in saptamana importantului meci contra celor de la Ary & Roby. De mai mult timp aveam doua absente importante in lot : Apostol Florin, liderul echipei, accidentat serios la genunchi si Ungureanu Gheorghe (Gigi), caruia serviciul nu i-a mai permis sa vina la meciuri. Insa vestile proaste au continuat. Caloian Viorel ne anunta ca nu poate veni sambata la meci, Pitu Adrian (Jambon) se accidenteaza si el grav la genunchi si va sta destul de mult timp pe tusa, iar Costea Ionel (Baboi) primeste interdictie de la antrenorul sau de la Corbeanca de a mai juca fotbal in sala exact acum (unor insi mai carcotasi cica li s-a parut suspecta si ciudata aceasta decizie si ei cred, probabil eronat, ca lucrurile nu sunt asa cum arata la prima vedere). In fine, problema care ne dadea batai de cap era faptul ca daca pe unele posturi eram acoperiti si absentele puteau fi remediate intr-o mare masura, pentru atac ne lipseau ambii si de fapt singurii oameni insarcinati cu scuturarea plaselor adverse, Baboi si Jambon. Mai pe scurt, asa cum se spune pe la noi, nasol momentul. Ne dam seama ca trebuie sa alcatuim o echipa fara nimeni in atac, sau mai bine zis fara nimeni care sa se priceapa bine sa atace. Asta e, ne spunem, am vazut si oameni care joaca de exemplu table fara a se pricepe.
 Si cu toate astea tot joaca. Atractia pentru proverbe ne face sa folosim din nou unul, care se potrivea perfect cu situatia noastra : plecam exact ca un caine surd la vanatoare. Sau altfel zis, mergeam la razboi doar cu teaca, sabia ramanand acasa. Sa amanam meciul era prea tarziu si oricum nu schimbam cu nimic situatia, care ar fi fost aceeasi si peste doua luni sa zicem. Suntem obligati sa ne purtam crucea, intocmai ca Isus. Facem echipa cu tot ce avem mai bun sau mai bine zis cu ce ne-a mai ramas. Speram sa joace prost Ary & Roby si sa putem obtine macar un egal, care ne-ar fi avantajat. Din pacate n-au facut-o. Meciul in sine n-a fost unul spectaculos. Unii zic ca intre cele doua echipe ar fi o mare rivalitate. Permiteti-mi sa nu fiu de acord cu acest lucru, intrucat eu cred ca o rivalitate se naste intre doua echipe care au castigat ceva important, or aici nu era in nici un fel cazul. Poate erau ceva orgolii de cartier la mijloc, dar nimic care sa impresioneze. Ambele echipe s-au temut una de cealalta. Mai mult ei de noi cred, nestiind ca noi jucam intr-un picior. Asa a si debutat meciul, cu faze de poarta rare, parca scoase cu forcepsul. Toata lumea e preocupata sa nu greseasca, pentru ca daca nu iei gol nu ai cum sa pierzi un meci de etapa. In acest joc de sah etern, reusim sa avem prima mare ocazie de gol, desi parca nici nu ne venea sa credem.
 Din pacate rateaza Alex si nu stiu de ce am avut senzatia ca o sa regretam mai tarziu. La cum ne organizam si ne mobilizam, la ce echipa defensiva aveam in teren, un 1-0 ar fi fost perfect si bag mana-n foc ca nu mai pierdeam meciul asta. Adversarul incepe sa simta ca nu-l facem sa-i tremure picioarele si incet-incet incepe sa puna presiune pe noi. Primim un gol dupa o faza banala si ne imbarbatam la pauza ca putem recupera diferenta aceasta minima. Repriza a doua are cam aceeasi poveste ca si prima. Amenintam rar poarta adversa si pe deasupra mai facem si gafe in aparare. Nu mari, nu multe, dar suficiente cat sa fie 2-0 pentru Ary & Roby. Intr-un fel aici apare si marele regret. Nici macar cei care au jucat in teren nu au prins o zi fasta pentru a suplini absentele, aproape fiecare jucator juventin nejucand la capacitatea lui maxima. Pe final adversarii se retrag putin, avand de pastrat avantajul de doua goluri. Astfel ne dau si noua sansa sa conducem ostilitatile, sansa de care profitam. Inscrie Pralea, dar era aproape ultima secunda. Pierdem greu, dar meritat un meci contra ''mercenarilor lui Mimbler'', asa cum am auzit unele voci din tribuna.
Ramanem cu regretul ca nu ne-am putut masura fortele ''pe bune'' in acest meci si cu speranta ca pe viitor poate vom fi scutiti de astfel de situatii delicate. Mai ramanem si cu acest gust amar al infrangerii, pe care nu-l mai simtisem de mult timp, insa aici, in incheiere, as dori sa mai adaug ceva. Cu toate victoriile noastre, cu toate titlurile de campioni, n-am vazut in tot acest timp pe nimeni care sa ne felicite sincer pentru ce-am realizat. Acum, cand a venit inevitabil si vremea infrangerii, am observat o multime de personaje care se bucurau sincer ca am pierdut, desi multi nu au nici o legatura cu acest campionat si nici cu fotbalul probabil. Asta nu-mi arata decat ca in Buftea unii gandesc si inca mai au o mentalitate care provine din vremuri ancestrale si imemoriale, ca ramanem in continuare un ''orasel'' caruia i s-ar potrivi mai bine titlul de comuna. Celor care considera ca sunt prea acid sau rautacios in afirmatii, nu le pot spune decat ca atunci cand vor fi si ei in situatia noastra imi vor da dreptate.

                                                  Juventus Buftea-Ary&Roby  1-2



Juventus Buftea-UNEFS 4-3


Etapa a sasea a turului ne-a adus in fata un adversar despre care stiam ca este puternic si ca ne va pune probleme. Avea sa urmeze asadar un meci de 1, x sau 2. UNEFS era o echipa cu un lot valoros, avand jucatori cu o tehnica remarcabila. Ramanea de vazut daca aceste individualitati reuseau sa formeze si o echipa. Varful lor de lance nu era altul decat fostul nostru atacant, Aurelian Ursu (Bas), golgheterul campionatului trecut, astfel ca anihilarea acestuia a devenit o prioritate pentru noi. Stiam ca UNEFS-ul va juca cu multe mingi aruncate pe varf si de aceea am raspuns imediat cu un dublaj adecvat al fundasilor sau al mijlocasului defensiv. Incepem jocul dominand si ratand cateva situatii bune de a deschide scorul. Pana la urma avem 1-0, insa dupa doua faze simple, care nu anuntau mare lucru, ne vedem condusi cu 2-1. Scor nemeritat fata de aspectul jocului, dar pe finalul primei reprize se face dreptate si egalam cu ceva sansa dupa un corner. Este 2-2 la pauza si suspansul continua. Simtim totusi ca putem invinge cu siguranta si de aceea pe timpul pauzei reglam cateva lucruri care n-au mers prea bine pana acum. Echipa reactioneaza bine si reusim sa ne distantam la 4-2 fara prea mare greutate. UNEFS-ul e in corzi si la un contraatac juventin ratam copilareste sansa de face 5-2 si de a inchide probabil meciul. Si daca n-am marcat noi, o face UNEFS-ul. Este 4-3 si nu cred ca mai are rost sa amintesc acea vorba cu ''ocaziile se razbuna''. Astfel ca, in loc sa avem un final de meci linistit, ne vedem nevoiti sa suportam asaltul de final al UNEFS-ului, chiar daca el este purtat cu aceleasi arme tocite si arhicunoscute de pana acum - mingi lungi la bataie pe varf si de-aici incolo ce-o reusi sa faca Bas. Cu toate acestea presiunea creste si scapam fara gol la doua lovituri libere periculoase. Strangem randurile ca sa aparam rezultatul si reusim sa tinem cu dintii de acest avantaj minim pana la final. Castigam asadar trei puncte importante, in compania unei alte contracandidate la titlu. O victorie meritata, dar obtinuta cu dificultate, o victorie pe care o puteam obtine mai lejer daca am fi marcat atunci cand trebuia. Un meci care ne-a adus aminte de o alta zicala romaneasca - ''Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti...''.

 

Ai spirit de echipă?


Tu cum te descurci cu spiritul de echipa? Cu siguranta ti l-ai trecut printre calitati. Dar cat de des in folosesti? Cand ai pus ultima oara interesul grupului mai presus de al tau personal?