Juventus Buftea - Rechinii Cocani 4-1

 Impotriva unei echipe aflate pe penultimul loc si care incasase pana acum o medie de 9 goluri pe meci, Juventus Buftea urma sa faca un antrenament cu public si sa-si imbunatateasca substantial golaverajul. Rechinii din Cocani stiau acest lucru si in consecinta incearca sa joace mai mult pentru a limita proportiile scorului. Se grupeaza cu toata echipa in aparare, fac un marcaj destul de strans si incearca contraatacuri sporadice. Juventus domina clar meciul, dar este o dominare stereotipa, fara orizont, fara acele sclipiri care sa faca diferenta. Dupa o serie de ratari si doua bare se face pana la urma 1-0 pentru Juve, scor care avea sa ramana neschimbat pana la pauza. In partea a doua vedem acelasi scenariu ca si in prima repriza. Asa cum sugereaza si numele echipei, Rechinii stau la panda insa muscatura letala intarzie sa apara. Campioana ataca si face 2-0, din penalty, dupa un hent stupid al unuia dintre rechini. La 3-0 inscriu si cei din Cocani dintr-o lovitura libera, dupa o faza hilara, in care am vazut cea mai proasta coordonare dintre portar si zidul sau. Se termina 4-1, un rezultat mult sub asteptarile celor de la Juventus, dupa un joc mediocru si lipsit de faze de joc deosebite. Merita apreciata prestatia jucatorilor din Cocani, care daca ar fi jucat astfel si alte partide probabil ca ar fi avut mai multe puncte in clasament. In final ar mai fi de adaugat faptul ca unii juventini au avut in timpul meciului unele iesiri nervoase putin exagerate, lucru care nu trebuie sa se mai intample daca vrem sa fim din nou campioni.

2 comentarii:

Anonim spunea...

si mai departe ce ati facut nu ne mai tineti la curent cu meciurile?aveti un blog f bun in rest felicitari asteptam noutati despree chipa

Anonim spunea...

si mai departe ce ati facut nu ne mai tineti la curent cu meciurile?aveti un blog f bun in rest felicitari asteptam noutati despre echipa