Istoria fotbalului ne-a aratat ca intotdeauna este mai bine sa te temi de meciul care urmeaza, decat sa-l tratezi cu usurinta. Cei care au uitat de aceasta regula au alimentat de-a lungul timpului aparitia surprizelor care, de ce sa nu recunoastem, fac fotbalul atat de frumos. Numai ca aici apare ceva pe care am putea sa-l numim ''nuantarea temerii''. Pentru ca una e sa-ti fie atat de frica de un meci incat sa-ti tremure genunchii pe teren si alta este ca aceasta frica sa se transforme de fapt intr-o pregatire adecvata a meciului si tratarea lui cu maxima seriozitate. Exact asa au stat lucrurile si pentru Juventus Buftea, in vederea confruntarii din etapa a cincea. Adversara era Mini FC Buftea, o echipa nou formata. Din start apareau minusuri pe care Juve trebuia sa le exploateze : lipsa de experienta in astfel de competitii a adversarei, a unor relatii de joc bine inchegate, a unei coeziuni sufletesti sau a spiritului de echipa, lucruri care se dobandesc doar odata cu trecerea timpului. Lotul mini-buftenilor era destul de valoros si lucrul acesta ne-a pus in garda. Apareau la ei cateva nume mai cu pretentii in fotbalul oraselului nostru si eram constienti ca vor juca la capacitate maxima, cu multa ambitie, in speranta ca vor fi buturuga mica. Drept urmare si noi am pregatit meciul cu atentie, mai ales ca s-a vazut la unele partide considerate mai usoare o oarecare delasare din partea jucatorilor juventini. Vrand a se evita orice surpriza, managerul echipei (Apostol Florin) poarta discutii individuale cu toti jucatorii si-i convinge ca meciul nu este usor. Ai nostri au avantajul ca inteleg bine si repede ce li se spune si pe teren au dovedit din plin asta. Portar atent, aparare impenetrabila, dublaj, presing, joc simplu, posesie fara pericol pentru noi, determinare, angajament, altruism si multa alergatura. Cu toate aceste atuuri in mana nici n-a fost de mirare ca la pauza conduceam meritat cu 2-0. Insa pauza are de multe ori un efect ciudat asupra echipelor. De multe ori cele doua reprize au fost diametral opuse, ca prestatii pentru unele echipe. Stiam si acest lucru, asa cum stiam ca numai noi ne puteam face meciul greu. Ne incapatanam sa jucam pana la sfarsit asa cum ne-am propus si sa n-avem mila de adversar. Scorul incepe sa ia proportii si tovarasii nostri de joc realizeaza ca azi n-au nici o sansa, asa ca, in traditionalul stil bufteano-damboviteano-romanesc, incep sa prolifereze injurii la adresa unor jucatori de-ai nostri. Si de pe margine se aud cuvinte grele. Atmosfera se incinge si asistam la unele scene care n-au legatura cu sportul. Insa trecem si peste asta si ne vedem de treaba in continuare, ca pana la urma asa si trebuie sa reactioneze o echipa campioana. Reusim sa ducem scorul la 5-0, asta pentru a rasuci si mai mult cutitul in rana nervosilor nostri adversari. Pana la urma, intr-un fel, sunt si ei de inteles. Cum sa nu fii nervos cand nu poti sa dai macar un gol in tot meciul? Plecam spre case cu satisfactia victoriei categorice si cu portia de injuraturi pe care o acceptam cu stoicism in unele sambete, din dragoste pentru fotbal. Sa mai amintim doar ca in cele mai dificile partide de pana acum in aceste cinci etape, cea despre care am vorbit mai devreme si cea contra celor de la 1 Mai, Juventus n-a primit nici macar un gol, reusind victorii lejere, 4-0 si 5-0. Si acest lucru credem ca spune multe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu